11 ani de shopping cu beneficii pentru cei peste 500.000 de clienți FashionUP

Retailer-ul FashionUP sărbătorește pe 10 iunie, 11 ani de shopping cu beneficii pentru cei peste 500.000 de clienți care au achiziționat peste 1.900.000 de produse.

“În ultima perioadă în care s-au produs multe schimbări pe zona de e-commerce din România, am făcut pași importanți pentru susținerea mediului de afaceri și am creat beneficii suplimentare pentru comercianții care doresc să-și crească vânzările. Am reușit să facilităm accesul la platforma FashionUP! și am oferit avantaje noiîn MarketUP obținând o creștere de peste 3 ori a ponderii vânzărilor partenerilor noștri, dar și a numărului acestora, astfel că în aceste zile ne putem lăuda cu un portofoliu de peste 150 de parteneri activi.” Mira Anghelescu, Director de Operațiuni FashionUP.

Noutățile pe care FashionUP! le-a adus pentru partenerii din MarketUP sunt reprezentate de controlul asupra vânzărilor și încasărilor – aceștia facturează, încasează direct de la clientul final și își gestionează singuri promoțiile. FashionUP! a acordat mare atenție necesităților clienților suplimentînd oferta cu noi categorii de produse precum: protecție și îngrijire, curățenie, ustensile de bucătărie, aparatură de uz casnic, accesorii și articole sport.

FashionUP! aniversează în 2020 11 ani de provocări, lansări de evenimente, repozitionări, îmbunătățiri ale platformei, reinventări. Prezența celor mai populare brand-uri pe platforma FashionUP! (Adidas, Nike, Calvin Klein, Guess, Armani Jeans, Michael Kors, Just Cavalli, La Redoute, Puma, Under Armour, Love Moschino, U.S. Polo A.S.S.N.), reprezintă o dovadă în plus că în mijlocul tuturor acțiunilor noastre se află consumatorul și nevoia sa constantă pentru tot ceea ce este inovator și la modă.

În luna iunie, clienții vor avea acces la zeci de oferte gândite împreuna cu partenerii noștri iar reducerile vor ajunge până la 80%. În plus, FashionUP! a pregătit numeroase provocări și concursuri, a implicat Comunitatea FashionUP! formata din bloggeri de fashion, beauty, lifestyle care au făcut parte din ultimele proiecte organizate în locații deosebite cu parteneri dedicați.

„Este momentul să sărbătorim și cu partenerii noștri, astfel că in luna iunie toți comercianții care semnează contract, vor beneficia de o perioadă de 3 luni gratuite la abonamentul de promovare pentru a testa serviciile noastre, invitîndu-i să completeze formularul de înscriere aici. După încheierea perioadei de testare vor decide ce  tip de abonament li se potrivește cel mai bine.” Mira Anghelescu, Director de Operațiuni FashionUP.