gelul igienizant gerocossen

GEROCOSSEN lansează gelul igienizant pentru mâini cu 70% alcool

GEROCOSSEN, brandul românesc de produse cosmetice cu tradiție de 30 de ani, lansează pe piață două variante de gel igienizant pentru mâini, cu 70% alcool în compoziție. Acestea sunt disponibile pentru comandă imediată online, precum și în magazinele partenere din întreaga țară.
 
“Pentru a sprijini comunitatea și a lupta împotriva răspândirii acestui virus, am adaptat o parte din procesul de producție pentru a putea fabrica soluții de igienizare, dezinfectante și produse biocide – pentru acestea așteptând avizele necesare. Ne bazăm pe tehnologiile și specialiștii noștri pentru a putea oferi produse pentru igienizarea mâinilor, disponibile pe scară largă.”, spune Ing. STANCA CISMARU, Director General GEROCOSSEN.
 
Gama Ultra Clean conține două variante de gel igienizant pentru mâini (100 ml și 200 ml) cu 70% alcool, Aloe Vera și glicerină. Acestea sunt disponibile în magazinul online, dar și la partenerii din retail-ul tradițional – supermarketuri, hipermarketuri și magazine tip plafar.